De ce Grădinița Zece?
Bun venit la Grădiniță Zece din Pipera!
Grădinița Zece este un loc prietenos pentru
copii, oferind toate serviciile necesare unei
dezvoltări sănătoase. Suntem o grădiniță particulară
care și-a deschis porțile încă din anul 2010, cu o
experiență de peste 12 ani în spațiul educațional. Am
pornit acest demers educațional cu gândul de a le
oferi copiilor un mediu prielnic dezvoltării
armonioase, adaptat nevoilor și cerințelor lor dar și
cu o echipă de profesioniști dornici să facă schimbări
semnificative și pozitive în domeniul acesta.
Suntem
acreditați de Ministerul Educației încă din anul 2016
iar evaluarea periodică realizată de ARACIP, în anul
2021 (conform legii, la fiecare 5 ani), atestă
îndeplinirea tuturor indicatorilor din Standardele
naționale de acreditare și evaluare periodică cu
calificativul ,,FOARTE BINE”.
Grădinița își
desfășoară activitatea într-un imobil de 4 niveluri,
cu o suprafață construită de 1000 mp și curte de 2000
mp. Grădinița cuprinde toate compartimentele
funcționale ale unei unități de învățământ particular
de excelență. Imobilul este complet dotat și utilat în
conformitate cu cele mai înalte standarde aplicabile
în sistemul de învățământ preșcolar din România.